În sufragerie, la televizor. Ea stătea întinsă pe canapea. O durea spatele, ca mai mereu. El stătea pe fotoliu. Încruntat, ca mai mereu. Se gândea la orele de la liceu, la cum o să predea „Cel mai iubit dintre pământeni”, la viitoarea lansare de carte. Ca un elev vinovat, se întreba cum o să-i explice de data asta. Şi dacă ea îl va ierta încă o dată. Nici ea nu urmărea emisiunea. Dar măcar aveau un pretext să nu-şi vorbească, ceva care să-i împiedice să-şi pună întrebări incomode: „De ce taci?”; „La ce te gândeşti?”. Nu-şi mai puneau de mult astfel de întrebări. Ea se gândea la fiica lor. Oare cum îi e la bunici? În ultima vreme fata asta e mereu nervoasă, îi sare ţandăra din orice. Se gândea că trebuie să vorbească mai mult cu fiica ei. Şi se întreba cum de a ajuns aici.
Din bucătărie venea un miros de tutun care încărca şi mai mult atmosfera închisă şi apăsătoare a sufrageriei. Tutunul era de la an la an mai ieftin. De la an la an lui îi păsa din ce în ce mai puţin ce fumează, ce bea, cu cine se culcă. Ea se mulţumea să-l bată la cap să se lase de porcăria aia care miroase îngrozitor şi nu-i face bine. Ştia că-şi bate gura de pomană, dar se obişnuise să arunce câte o remarcă apocaliptică despre inimă, plămâni sau artere când trecea prin bucătărie tuşind forţat. Şi el se obişnuise s-o ignore. Acum se uita la peretele de bibliotecă din faţa canapelei, cu volumele aşezate pe trei rânduri în funcţie de cum le folosea el la şcoală. Cărţile ei nu ocupau decât două rafturi şi majoritatea erau de gramatică. Ea nu avusese niciodată mania cărţilor. Încă îşi amintea cum găsiseră monstruozitatea asta de bibliotecă răsturnată peste canapea după cutremurul din ’77. Le luase o săptămână să pună totul la loc. Amintirea o sufoca.
El n-o iubea. N-o iubise niciodată. Se obişnuise cu ea, aşa cum te obişnuieşti cu o climă ploioasă. Ea îl detesta. Nu se putuse obişnui. Fusese întotdeauna pretenţioasă cu privire la climă.
- Mâncăm?, întrebă el într-un final.
- Da. Faci tu o friptură?
El dispăru în bucătărie. Se auzi uşa de la frigider apoi el strigă:
- Sunt vreo şase bucăţi. Câte fac?
Ea se hotărâse. În mintea ei, bagajele erau deja făcute frumos lângă uşă. Ezită un moment şi îi strigă:
- Fă-le pe toate.